Descoperire incredibilă în camionul unui ceh oprit de vameșii români. VIDEO

Publicat: 23/06/2017, 08:40

L.K., cetățean ceh, care conducea o autoutilitară aparținând unei societăți comerciale din Cehia, s-a prezentat, miercuri seara, la Punctul de Trecere a Frontierei Petea, pentru a ieși din țară.

Polițiștii de frontieră au constatat că autoutilitara era plină cu mai multe coarne de cerb, pentru care șoferul a prezentat o factura fiscală, dar nu avea documentele necesare pentru a le scoate din țară.

Un echipaj al IPJ Satu Mare – Serviciul Arme Explozibil și Substanțe Periculoase a fost chemat la fața locului, care, împreună cu polițiștii de frontieră, a verificat marfa, rezultând cantitatea de 680 bucăți coarne de cerb, respectiv 600 bucăți coarne de cerb carpatin și 80 de bucăți coarne cerb lopătar, în valoare de 14.000 lei, care au fost ridicate.

„În cauză, s-a întocmit lucrare penală pentru săvârșirea infracțiunii de transport al vânatului găsit împușcat ori tranșat în teren, comercializarea, naturalizarea și orice operațiuni privind vânatul sau părți ori produse ușor identificabile provenite de la acesta dobândite fără respectarea legii, iar cele 680 de coarne de cerb au fost predate unui echipaj din cadrul IPJ Satu Mare – Serviciul Arme Explozibil și Substanțe Periculoase, în vederea continuării cercetărilor”, arată Poliția de Frontieră.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Avertisment după ce o dansatoare a murit sufocată în timp ce avea relații intime cu...
Se iubește cu Simona Halep!? 'Regele mezelurilor' din România rupe tăcerea, după ce s-a detonat...
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Un bărbat dispărut fără urmă în 1998 a fost găsit sechestrat în grajdul vecinului său
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit...
Dieta CIUDATĂ a lui Michelle Obama, la 60 de ani! Alimentul la care a renunțat...
Salarii îngheţate şi tăieri la stat. Măsuri dure după ce economia arată tot mai rău:...
FILMUL crimei din Crângași! Detalii șocante: Ce s-a întâmplat, de fapt
„În loc să facem nuntă, facem înmormântare”. Imagini dureroase de la înmormântarea Monicăi, tânăra de...
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Cât costă cel mai ieftin Duster 2024? Mai e SUV-ul MULT-IUBIT de români?
Volkswagen renunţă la planul de a trece la maşini complet electrice. Gigantul german este surprins...
Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială
A murit un mare campion din România: Dumnezeu sa te ierte, drum lin către cer!
Ștefan Bănică Jr., în culmea fericirii. Fiul cel mic a împlinit 5 ani
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine...
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Andreea Tonciu, dezvăluiri neașteptate despre mama sa! Ce pedepse primea diva când era mică: „Nu...
"M-am trezit chemată la criminalistică, înțelegeți ce spun?". Claudia Pătrășcanu reacționează după ce fosta ei...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
„Poarta către Lumea de Dincolo” din Siberia a început să se despice
×